Blog

Microblading – Studiu de caz

Zi de zi se strâng multe întrebări cu privire la cum decurge o ședința de microblading, cum alegem formă și culoarea, care sunt pașii care duc la un rezultat desăvârșit.

Așa că am decis să fac un studiu de caz împreună cu voi, cu acordul clientei- desigur.

După ce ne-am cunoscut și mi-a povestit ce așteptări are am pornit la treabă.

Sprâncenele demachiate și dezinfectate se măsoară pe o fotografie într-un program special pentru a observă eventualele asimetrii.

În cazul de mai jos, sprânceana stânga este cu aproximativ 3 mm mai sus în a două jumătate, comparativ cu cea dreaptă.

Redesenez arcuirea sprâncenelor astfel încât să obțin o simetrie perfectă între ele.

Această arcuire se desenează în funcție de osatura ta, draga mea clientă. Știu că uneori îți dorești o formă ca în revistă, însă trebuie să privim lucrurile realist și să alegem forma care ție ți se potrivește.

Distanța dintre sprâncene se determină cu un compas special care oferă distanța recomandată în funcție de distanța dintre ochi.

În funcție de zona de reconstruit (în cazul de față, zona mare de lucrat este în sprânceana dreaptă), de tipul de ten (în cazul de față- un ten gras sensibil), dar și de rezultatul dorit de clientă, stabilesc tehnica cu care voi lucra.

În situația de față am optat pentru o ședință de micropigmentare prin tehnici manuale.

Microbladingul, tehnica manuală de reconstrucție, va oferi o imitație a firelor naturale atât prin culoare, claritate cât și grosime (desigur, dacă tehnica este efectuată corect).

Printre firele desenate cu pen-ul manual efectuez și un efect de pudra, cu o altă nuanță decât cea folosită inițial, pentru un efect 3D.

Am optat pentru o pudrare executată în mod natural, deoarece clienta își dorea un efect cât mai natural, dar și pentru că pielea este sensibilă.

La sfârșitul ședinței vom obține o simetrie perfectă între sprâncene și un efect natural prin micropigmentare.

Articolul scris de către Simona Gaucan, Tehnician Micropigmentare – machiaj semipermanent și Trainer Start Academy

Sunati ACUM!